Stefan Petica in constiinta criticii literare

"Intaiul simbolist declarat si veritabil e tuberculosul Stefan Petica (1877 - 1904), cunoscator perfect al poeziei franceze noi in chiar spiritul ei: Laforgue, Verlaine, Rimbaud, Mallarme, Verhaeren, Henry de Regnier, Stuart Merill, Remy de Gourmont, Francis James, Andre Gide. El a frecventata pe Macedonski si a fost izbit de nevroza snoba din cenaclul acestuia, intoxicat de crizanteme in putrefactie si rigid de lux decrepit, cvasi-funerar. In primul rand Petica glorifica diafanitatea florilor, fragranta carnurilor vegetale, (...) fecioarele cu incarnat de crin ale lui Botticelli (...), fecioarele pale trecand muzical. Pe urmele indepartatului Radu Ionescu, poetul se cutremura de acordurile pianinelor funerare. (...) Alte instrumente pastorale, flaut, orga, vin tot din simbolism, dar asupra tuturor sta vioara verlainiana care scoate suspine lungi, intristand fecioarele tuberculoase in piesa capitala Cand vioarele tacura. E mult prerafaelitism in lirica lui Petica (...), precum este vadita inraurirea lui Verlaine. Parcurile, gradinile cu havuzuri, paunii, n-au alta origine. In acelasi timp, prin Traian Demetrescu sau direct de la urmasii lui Baudelaire, poetul adopta funerarul sinistru, cu corbi si hohote sarcastice.

George Calinescu, Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, 1941

★ ★ ★

"... o eleganta revista, menita si artelor frumoase, Literatura si arta romina, (...) . Acolo a aparut mai ales, bizara "tragedie" fantastica, plina de figuri vagi, dar si de versuri frumoase, a lui St. Petica. (...) poeti ratacitori cu nebuloasa viata la capatul de literatura pentru literatura, apar, neglijati multa vreme, dar a caror opera cere neaparat o revisuire dreapta; Iuliu Savescu si moldoveanul Stefan Petica. (...) Dupa d. Tutoveanu, el iubia cu aprindere trecutul istoric al neamului nostru, precum si legile, credintile si obiceiurile care ne deosebesc de celelalte popoare. Stia pe de-a rostul un noian de basme, balade, strigaturi, cintece de joc, de veselie, de jale, tot idealul lui literar era sa imbrace cugetarile cele mai abstracte si amintirile cele mai delicate intr-o limba romaneasca pe deplin limpezita de orice inrauriri straine. Avea increderea nestramutata ca teranimea care a pastrat cu indaratnicie toata mostenirea sufleteasca a strabunilor va izbuti in cele din urma sa iea si conducerea de fapt a terii noastre si sa dea nastere unei civilisatii romanesti care sa poata sta alaturi, fara nicio umilinta, cu vechile civilisatii ale Apusului. "

Nicolae Iorga, Istoria literaturii romanesti contemporane, II. In cautarea fondului (1890-1934), Editura Adeverul, Bucuresti, 1934

★ ★ ★

"Stefan Petica nu poate fi sustras cunoasterii publicului, el nefiind numai un scriitor la care suntem obligati sa facem mereu apel pentru a explica un intreg moment istorico-literar, ci si un scriitor care, datorita culturii exceptionale si realului talent, inaugureaza procesul de modernizare a literaturii noastre, fiind primul poet simbolist autentic si, in acelasi timp, teoreticianul profund si subtil al acestui curent. Unul din criteriile fundamentale de evaluare il constituie tocmai contributia scriitorului la revolutionarea literaturii, spiritul novator, dozajul de inedit pe care acesta le ataseaza peisajului literar. (...) Reflectind la ceea ce ar fi putut realiza Stefan Petica, daca moartea prematura nu ar fi curmat o forta in plina ascensiune, dincolo de crisparea de moment, incercam sentimentul unei ireparabile pierderi pentru literatura romana. Cumulul de explicabile amaraciuni se augmenteaza prin raportarea scriitorului la o serie in care acesta se cerea firesc incadrat. Andre Chenier, Lautreamont, Lermontov, J. Laforgue, Georg Trakl, N. Labis inceteaza mai toti din viata in mod tragic inainte de a fi implinit 30 de ani, punandu-ne in fata aceluiasi absurd, dar revelindu-ne cu gravitate ca "fatum"-ul ostil si implacabil face parte constitutiva din existenta si ca dincolo de ceea ce e dat, e inutil sa discuta. Stefan Petica se afiliaza, astfel, figurilor aureolate de legenda, retinute de noi cu tristete si bucurie, cu o caldura delicata, ca in preajma florilor "predestinate mortii".

Eufrosina Molcut, Stefan Petica, Scrieri, Editura Minerva, Bucuresti, 1979

★ ★ ★

"Aparitia fulguranta a lui Stefan Petica in literatura romana va provoca la nesfirsit in posteritate un regret arzator. Au mai existat scriitori romani disparuti in plina tinerete, sperante nenumarate retezate inainte de vreme, dar, prin ceea ce reusise sa ne dea inaintea implinirii virstei de 27 de ani, Petica reprezinta poate cazul cel mai tragic inregistrat de istoria literara romaneasca. Masuram abia astazi, in secolul XXI, proportiile acestei pierderi. Volumasul lui de Poeme din 1902, simpla placheta cuprinzind 50 de piese de mici dimensiuni, marcheaza astfel o data de referinta in istoria poeziei romanesti. Faptul a iesit la iveala doar cu trecerea timpului si cu descoperirea veritabilelor dimensiuni ale poetului Stefan Petica; in momentul aparitiei sale, micul volum trecuse aproape neobservat. Selectia severa intreprinsa de Petica insusi in propria opera poetica, din care a retinut doar versurile scrise in maniera cea mai evoluata, Poeme anunta un mod de a compune poezie, care va prinde corp la noi abia in epoca interbelica. Cu ceva mai multa sansa, pentru el si pentru noi, Petica ar fi putut ajunge scriitor interbelic, ar mai fi putut crea inca douazeci de ani - si atunci harta literaturii romane ar fi fost poate cu totul alta. "

Mihai Zamfir, Scurta istorie. Panorama alternativa a literaturii romane, Polirom, Bucuresti, 2011

Toate drepturile rezervate © stefanpetica.ro